Rezumat la visul de Portugalia (VII)

In seara aceasta, va deschid portile unui palat dintr-o alta lume: Palácio da Pena. Dupa ore bune petrecute in parcul Monserrate (la care ati tras putin cu ochiul in episodul IV) si dupa moartea subita a aparatului foto la momentul oportun (incursiunea in palatul Monserrate, un loc nespus de frumos si linistitor, pe care l-am luat cu mine doar in suflet), ne-am aruncat in primul autobuzo-trenulet cu destinatia Palácio da Pena, sperand ca usile palatului sa mai fie inca deschise. Desi au trecut luni bune de atunci, mi-au ramas atat de vii in minte masinaria aceea zgaltaitoare, groaza care ma incerca de fiecare data cand 'trenuletul' cel verzuliu se apropia infiorator de mult de buza vreunei prapastii, bolovanii ce stateau parca sa se rostogoleasca peste noi, curbele neprietenoase, desisurile intunecate si, peste toate, emotia descoperirii unui loc nestiut.

Intr-un final, am ajuns acolo, sus, unde priveam cu jind de fiecare data cand ne apropiam de Sintra. Locul acela intangibil care refuzase sa mi se dezvaluie de atata timp. Pata aceea de culoare care imi atragea atentia de fiecare data cand ne apropiam de Serra de Sintra (sau Monte da Lua, cum poate ii spun visatorii...sau poate doar batranii care ii cunosc legendele). Muntele lunii...cel care pentru mine va ramane muntele celui mai frumos asfintit vazut vreodata...

Asa mi s-a dezvaluit Palácio da Pena pentru prima oara - neobisnuit, enigmatic si, pe alocuri, infricosator:






Si, in unele momente, de-a dreptul ireal, prelungindu-se cumva intr-o alta dimensiune...






Un crocodil uitat probabil intre zidurile palatului...sau poate ca este chiar pretul platit de vreun mester portughez (sa-i spunem Zé, pentru a evita orice confuzie) spre a-si vedea opera desavarsita...



In fiecare colt, creaturi hidoase incearca parca sa se smulga dintre ziduri, pentru a prinde ultimul trenulet zgaltaitor spre iesirea din palat:





O alta creatura sinistra pare ca poarta pe umeri povara intregului palat, efortul neasemuit de mare facandu-l sa para si mai infricosator:





Oamenii potriviti la momentul potrivit m-au urmarit probabil din Cabo da Roca pana aici, pentru a-mi mai strica o idee frumoasa (sunt mici si rosii...si daca voi nu-i vedeti, eu ii vad!):



Insa nu au putut sa-mi strice chiar toate fotografiile...oricat de mult si-au dat silinta sa apara peste tot (si credeti-ma ca au fost valuri si valuri de turisti; de-a dreptul frustrant, gandindu-ma ca in palatul Monserrate nu era mai nimeni...), tot am prins cateva momente prielnice:






Am parasit acest loc cu parere de rau ca nu ne-a mai ajuns timpul pentru a explora parcul Pena si visand sa revenim cat de curand, in timp ce trenuletul verzuliu ne zgaltaia vesel pe drumul de intoarcere...