Nêsperas - o descoperire dulce-acrisoara

Poate va intrebati ce mananca micutul protagonist din filmuletul de mai sus...si cu atata nesat, evident! Haideti sa va spun (desi poate v-ati dat seama, dupa titlul postarii): nêspera, un fruct de vis! Si o spun cu mana pe inima, parole d'honneur!
L-am descoperit in gradina fermecata din Ericeira, acolo unde, printre tufe de trandafiri, cactusi uriasi, palmieri, lamai si chiar si nuci, se ascunde pomul datator de nêsperas...si, precum micutul animal, nu ma mai puteam opri din mancat!
A fost dragoste la prima inghititura...insa o dragoste din aceea nebuna, care te ia pe sus din prima clipa, te zgaltaie bine, tinandu-te o buna bucata de timp suspendat printre norisori rozalii, pentru a te scutura bine din nou...
Nu m-am dat niciodata in vant dupa fructele dulci, lesinacioase...in schimb, visinele, corcodusele parguite, prunele si piersicile aproape necoapte, murele si ele un pic rosiatice, afinele de pe Ciucas, orice soi de citrice si zmeura rozalie din gradina bunicii vor ramane intotdeauna prilej de mari bucurii gustative...
Nêspera ramane insa, in memoria papilelor mele gustative, drept cea mai mare bucurie si cea mai frumoasa descoperire dulce-acrisoara...As vrea sa ii pot descrie cumva gustul, insa nu stiu de unde sa incep: nespra este para, piersica, gutuie, caisa, corcodusa, cate un pic din toate, insa atat de diferita de orice fruct savurat pana acum...dulce atat cat sa imbie, acrisoara atat cat sa te tina departe, salbatica si calda totodata, nêspera ascunde in miezul ei ispititor intreaga Portugalie...

Pôr-do-sol em Lisboa

Daca m-ar intreba cineva ce imi place mai mult si mai mult aici, in Portugalia, nu as sta prea mult pe ganduri si as spune dintr-o suflare ''oceanulsiapusul'', respectand ordinea aceasta, pentru ca oceanul este, de fapt, Oceanul, asa cum oul este Ou (stiu pe cineva care va zambi, la amintirea Oului buclucas:-))

Am trait apusuri de neuitat in sudul Portugaliei, la marginea oceanului, in Lisabona, in Ericeira, pe drumul spre casa dinspre sud, cu maslini, eucalipti, portocali si stejari de pluta proiectati pe un cer ale carui culori le port si acum in gand...pacat ca doar acolo; fiind mult prea preocupata sa le traiesc, am uitat sa mai fac si fotografii...

O Tejo...

Faluas,
Vaga lembrança
Qu’eu de criança
Guardei para mim

Se as vejo ainda
Às vezes no Tejo
Revivo a alegria
Do tempo em que as via no rio a passar

Faluas do Tejo
Que eu via a brincar
E agora não vejo
No rio a passar
Faluas vadias
Que andavam ali
Em tardes perdidas
Qu’eu nunca esqueci

E era tanta à beleza
Que essas velas ao sol vinham criar
Belo quadro da infância
Que ainda não se apagou

E eu tenho a certeza
Que as Faluas do Tejo hão-de voltar
Outra vez a Lisboa

Voar sobre Lisboa...

A zbura deasupra Lisabonei...trebuie sa treceti prin aceeasi experienta pentru a intelege ce simt de fiecare data cand sunt suspendata acolo, sus si o privesc...
De data aceasta, am stat cu nasul lipit de geam, nerabdatoare si emotionata, ca un copil in preajma cadourilor de Craciun...lacrimile au venit in primul moment in care i-am zarit luminile sub mine si au continuat sa curga pana am aterizat...au fost lacrimi de fericire si usurare...

La un ceai deasupra norilor

Calatoria mi-a parut lunga, dar am putut zbura, lucru care ma binedispune de fiecare data...tovarasi de drum mi-au fost cele mai frumoase povestiri ale lui Hesse si cantecele lui Jorge Palma...
Poate va intrebati de ce am ales-o pe Annett Louisan pentru aceasta postare...raspunsul e simplu: pentru ca am poposit in München pret de aproape doua ore si mi-am amintit cat de mult imi place Germania (chiar si asa, vazuta doar din avion si prin nebunia foarte ordonata din aeroport)...si pentru ca am apelat, ca de fiecare data, la compania nationala de transport aerian a Germaniei...si m-am simtit in siguranta si cat se poate de fericita ca ma pot folosi de germana pentru a comunica...
Momentul meu preferat se consuma de fiecare data atunci cand sunt intrebata ce doresc sa beau...raspunsul este, invariabil, acelasi: ''Ein Tee ohne Zucker, bitte!'', adaugand, in momentul in care simt laptele de pe buzele stewardesei: ''und ohne Milch auch!'' imi place sa-mi savurez ceaiul in stare pura, sa nu-i stric aroma cu absolut nimic...acest ritual devine cu mult mai placut in momentul in care plutesc deasupra norilor, imaginandu-mi burti de dinozauri lenesi, capete de luptatori cu barbile incalcite si parul valvoi, copii bucalati sau femei desprinse din tablourile lui Rubens...
Uneori nu simt nevoia decat de ceai...refuz mancarea nemtilor (care este nespus de delicioasa si-mi gadila insistent narile, poate-poate ma razgandesc) pentru a strange in causul palmelor licoarea fierbinte, datatoare de imense placeri olfactive si gustative...nasul si limba sunt organele principale pentru un degustator, imi aduc eu aminte ca am citit undeva...
si tocmai ce m-a izbit o idee: cand ma fac mare, vreau sa fiu degustator de ceaiuri!!!

Revin asupra acestei postari:

Ia uitati ce am gasit aici despre ceaiuri!!

si versurile unui cantecel simpatic din 1924:

TEA FOR TWO
Words by Irving Caesar, Music by Vincent Youmans

Picture you
Upon my knee
Just tea for two
And two for tea,
Just me for you
And you for me alone.

Nobody near us
To see us or hear us,
No friends or relations
On weekend vacations,
We won't have it known, dear,
That we own a telephone, dear.

Day will break
And you'll awake
And start to bake
A sugar cake
For me to take
For all the boys to see.

We will raise a family,
A boy for you,
A girl for me,
Can't you see
How happy we would be?









m-a luat putin valul cu ceaiurile...si m-a izbit o noua idee nastrusnica: sa deschid un nou capitol al acestui blog - ceaiurile...voi reveni curand cu povestea unui ceai pe care l-am descoperit la Peniche, aici, in Portugalia!

ahh, trebuie sa pun aici si aceasta versiune, e superba, nu ma mai satur s-o ascult:



mi-a revenit cheful de hoinareala, cred ca voi merge aici dupa masa de pranz, e la doi pasi de mine si e frumooos si tare linistitor!

Cand visele devin realitate...

sunt gata de drum!!!ma simt usoara, fericita si atat de aproape de ea...

De-as fi in viitorul meu aici...

sau in fostul meu acolo...nu mai stiu, ca m-ai bulversat si mai tare, draga I.!!!! :-))

revin: de-as fi acum in Lisabona, as merge aici ...O Festival Novos Fados LX09...locul actiunii: Santiago Alqumista, bar com actividades culturais e animação com música ao vivo...activitati culturale si muzica live...frumoasa alchimie...

(postare nefinalizata!! revin asap!! :-))))

Pe Samuel Uria il stiam deja, mi l-a recomandat o prietena , din mainile careia ies niste lucruri tare frumoase...si da, imaginile sunt din Portugalia :)) fiecare asfintit este fermecat aici...

A sosit acum momentul sa ii descopar/descoperim si pe ceilalti participanti la festival:

Oioai...ii ascult chiar acum si imi plac...suna bine, bine, iar videoclipul asupra caruia m-am oprit, din pura intamplare, e fain tare...si cu cat ascult mai mult, cu atat vocea solistului imi pare mai interesanta...



Pe cei de la Feromona i-am ascultat ceva mai devreme, sunt simpatici si plini de energie...din nou, vocea solistului ma face sa visez...la un concert, nu va ganditi la altceva!si cum sunt, de cand ma stiu, adepta muzicilor alternative, pot spune ca imi plac baietii de la Feromona!

Va las sa va bucurati de o conversatie dintre asternuturi:



Urmatorii pe lista sunt Murdering Tripping Blues, care nu sunt deloc pe gustul meu, imi raman parca in gat, ca o mancare grea si antipatica...un soi de sarmale dupa salata Boeuf si ciorba de perisoare...bleah!grija la indigestie, in cazul in care apasati pe ''play''!



Speram ca muzica celor de la Gnu
sa fie mai usoara, insa m-am inselat...nu i-am gasit decat pe myspace si am rezistat doar 10 secunde din prima melodie, ZI Europe...of, antilopele Gnu imi inspirau ceva mai delicat...

A sosit momentul pentru ceva foarte haios si antrenant: Farra Fanfarra, banda de Improviso / Jazz / Ska...o gura de oxigen, dupa antilope Gnu turbate si post-adolescenti emo, varianta ceva mai hard (da, ma refeream la Murdering Tripping Blues, ca sa nu existe niciun dubiu)...



Ma asteptam la reggae cand am vazut pentru prima oara The Ratazans si este exact ceea ce am primit ascultandu-i...simpaticuti, nu m-ar deranja sa ii vad in concert...pacat ca filmarea lasa de dorit, probabil persoana responsabila cu filmatul nu se putea opri din zbantuit!!



Dois Mile Oito imi plac si nu imi plac...anumite crampeie de melodii care par sa imi spuna ceva (musica d'homens, bem melhor 12200074...) sunt sufocate de niste sunete care chiar nu isi au locul acolo...ma rog, sunt alternativi si imi fac putin cu ochiul...va trebui sa aleg melodia care imi place cel mai mult, displacandu-mi totodata cel mai putin...



ahh, imi plac acordurile acelea orientale...nu degeaba se numeste ''acorduri cu orez'' :)) si cred ca am descoperit o melodie care imi place cap-coada, fara sa ma lovesc de sunete enervante...se impune o reascultare!!

In concluzie, merita sa fiti acolo
pentru Samuel Uria, Oioai, Feromona, Farra Fanfarra si un picut de The Ratazans si Dois Mile Oito, cat sa nu produca indigestie :))

Cat despre mine, sper sa ii vad pe toti cei care imi plac in concert,vara aceasta...aici, in Lisabona!

Visez la vacanta...

Pentru aceia care sunt cu ochii pe mine: ''Iata-ma, mi-am pus degetele in functiune si incerc sa scriu din nou!!''
Cu riscul de a va plictisi, tot la ea visez :-) DA, la Lisabona si la ocean...la fiintele dragi care ma asteapta acolo...la cele doua saptamani cu soare si vise implinite de care ma mai desparte atat de putin timp...la tot ce nu am descoperit inca...la pasteis de Belem si sapateira...la gradini tropicale si plaje salbatice...la Bairro Alto si Convento do Carmo...

si DA, ma simt cumplit de bine!