Am gasit aceste randuri in caietul meu de insemnari, care ma insoteste de fiecare data cand ma intorc acasa...il iau cu mine, in speranta ca voi umple pagini in timp ce astept avioanele pentru Lisabona...insa niciodata nu reusesc sa-l deschid...gandurile sunt mult prea multe si toate iau cu asalt drumul spre hartie...emotiile sunt mult prea mari, nerabdarea pune stapanire peste toate, iar mainile refuza, relele, sa se supuna...caietul meu primit in dar din Aljezur ramane cuminte in rucsac, asteptand si el sa ajunga acasa, in timp ce mainile isi rad de mine, rasfoind carti, selectand melodii, frangandu-se de nerabdare sau lipindu-se neajutorate de paharele cu ceai fierbinte (ca doar trebuie sa ma razbun si eu cumva...)
23 aprilie 2009, in drum spre Aljezur
Autostrada A2 pe care zburam spre Aljezur, undeva la hotarul dintre Algarve si Alentejo...acolo, in sud, unde totul pare incremenit intr-un alt timp si unde plajele sunt salbatice si totodata atat de primitoare, ce paradox...ii zambesc fericita, imi zambeste inapoi...lumina e tot acolo, zambesc din nou multumita si incerc sa ma afund in scaunul neprimitor, in timp ce-mi las privirea sa alerge libera printre stejari de pluta, maslini si eucalipti...autostrada A2 ne conduce spre taramul fermecat...cei doi A traind frumosul vis numit ''vacanta in sud'', fie ea si numai de trei zile...
Ne oprim de fiecare data in acelasi loc, langa Alcacer do Sal, unde ne bucuram de o mica gustare pe bancute de lemn, inconjurati de trandafiri cataratori si de norisori rozalii...a devenit deja un ritual, e suficient doar sa ne privim pentru a sti ca urmeaza micutul festin si cele cateva minute de soare si planuri de vacanta: ''Lasam mai intai bagajele?'' ''Nu! Mergem la plaja mai intai.'' ''Perfect. Atunci vom lua cina la Azenha do Mar.'' Acesta este micul rasfat pe care il primesc de fiecare data cand mergem acolo...''Cu ce incepem?'' Grea intrebare...Ezit. Sa procedam ca de fiecare data si sa alergam spre plaja noastra preferata sau sa incercam ceva nou, sa inversam putin ordinea, sfidand monotonia? ''Amoreira, Arrifana, Bordeira sau Odeceixe?'' Devine totul atat simplu, la auzul numelui drag. ''Amoreira!''(de ce sa plonjez in necunoscut, cand stiu deja unde ma simt cel mai bine?!) ''Bine. Dar de data aceasta iti voi arata un loc nou, pe care nu-l stie multa lume.'' Incepe sa ma roada curiozitatea. ''Ce este?'' ''Vei vedea!'' Deja imi doresc sa ajung mai repede. ''Nu-mi poti da niciun indiciu, nimic?!'' Niciodata nu am stiut ce este aceea rabdare. ''NU! Este o surpriza.'' Tac, resemnata, insa am grija sa intreb la fiecare 5 minute cat mai este pana la Aljezur...
(va urma)
