Rezumat la visul de Portugalia (VIII)

Ascult Radio Radar, ma incalzesc cu un ceai demn de faraoni, primit in dar de la Lady Io si incerc sa reiau firul incalcit al povestii. Este o poveste frumoasa, pe care o voi spune in mai multe imagini decat de obicei...o poveste nascuta in special pentru Belle de Jour, cea care m-a impins usurel de la spate sa ma mai joc de-a povestitul, dar si pentru Adriana, indragostita de Sintra, ca si mine, si Lady Io, cea pe care sper sa o astept cat mai curand acolo...

Asadar, revenim in Sintra, acolo unde la numarul 5 se afla probabil cel mai romantic si mai misterios loc din intreaga Portugalie: Quinta da Regaleira.



Acest zid a stat de foarte multe ori intre mine si fericirea de a ma aventura intr-un loc nou, fie el si plin de nelipsitii turisti...De fiecare data eram fie prea obositi, fie prea grabiti pentru a trece dincolo de el si a descoperi acest loc incarcat de simboluri.







Inarmati cu doua harti uriase, cu aparatul foto si cu multa rabdare, am plonjat in marea aceea de verdeata, ce ascunde in spatele ei un labirint inselator cu grote infricosatoare, fantani ale abundentei, lacuri somnoroase, turnuri singuratice si misterioase pasaje subterane.



(in lucru :))

Rezumat la visul de Portugalia (IX)

Pentru ca Vaca Verde ne-a anuntat dis-de-dimineata ca este o zi speciala, vom sari peste episodul VIII al acestui rezumat (asa cum ii promisesem Adrianei, urma sa mai zabovim putin in Sintra) si vom porni spre sud, pentru a va arata unul din coltisoarele mele preferate din Portugalia: Praia da Amália. Un loc salbatic de o frumusete tulburatoare, pe care fotografiile mele nu au reusit sa o cuprinda indeajuns...

In seara aceasta, doar cateva fotografii, pentru a va ispiti putintel...Si promisiunea ca va voi povesti maine cum am descoperit plaja Amáliei Rodrigues.

Rezumat la visul de Portugalia (VII)

In seara aceasta, va deschid portile unui palat dintr-o alta lume: Palácio da Pena. Dupa ore bune petrecute in parcul Monserrate (la care ati tras putin cu ochiul in episodul IV) si dupa moartea subita a aparatului foto la momentul oportun (incursiunea in palatul Monserrate, un loc nespus de frumos si linistitor, pe care l-am luat cu mine doar in suflet), ne-am aruncat in primul autobuzo-trenulet cu destinatia Palácio da Pena, sperand ca usile palatului sa mai fie inca deschise. Desi au trecut luni bune de atunci, mi-au ramas atat de vii in minte masinaria aceea zgaltaitoare, groaza care ma incerca de fiecare data cand 'trenuletul' cel verzuliu se apropia infiorator de mult de buza vreunei prapastii, bolovanii ce stateau parca sa se rostogoleasca peste noi, curbele neprietenoase, desisurile intunecate si, peste toate, emotia descoperirii unui loc nestiut.

Intr-un final, am ajuns acolo, sus, unde priveam cu jind de fiecare data cand ne apropiam de Sintra. Locul acela intangibil care refuzase sa mi se dezvaluie de atata timp. Pata aceea de culoare care imi atragea atentia de fiecare data cand ne apropiam de Serra de Sintra (sau Monte da Lua, cum poate ii spun visatorii...sau poate doar batranii care ii cunosc legendele). Muntele lunii...cel care pentru mine va ramane muntele celui mai frumos asfintit vazut vreodata...

Asa mi s-a dezvaluit Palácio da Pena pentru prima oara - neobisnuit, enigmatic si, pe alocuri, infricosator:






Si, in unele momente, de-a dreptul ireal, prelungindu-se cumva intr-o alta dimensiune...






Un crocodil uitat probabil intre zidurile palatului...sau poate ca este chiar pretul platit de vreun mester portughez (sa-i spunem Zé, pentru a evita orice confuzie) spre a-si vedea opera desavarsita...



In fiecare colt, creaturi hidoase incearca parca sa se smulga dintre ziduri, pentru a prinde ultimul trenulet zgaltaitor spre iesirea din palat:





O alta creatura sinistra pare ca poarta pe umeri povara intregului palat, efortul neasemuit de mare facandu-l sa para si mai infricosator:





Oamenii potriviti la momentul potrivit m-au urmarit probabil din Cabo da Roca pana aici, pentru a-mi mai strica o idee frumoasa (sunt mici si rosii...si daca voi nu-i vedeti, eu ii vad!):



Insa nu au putut sa-mi strice chiar toate fotografiile...oricat de mult si-au dat silinta sa apara peste tot (si credeti-ma ca au fost valuri si valuri de turisti; de-a dreptul frustrant, gandindu-ma ca in palatul Monserrate nu era mai nimeni...), tot am prins cateva momente prielnice:






Am parasit acest loc cu parere de rau ca nu ne-a mai ajuns timpul pentru a explora parcul Pena si visand sa revenim cat de curand, in timp ce trenuletul verzuliu ne zgaltaia vesel pe drumul de intoarcere...

Rezumat la visul de Portugalia (VI)

Asta-seara, va propun sa ma insotiti la Cabo da Roca, punctul cel mai inaintat in ocean al Europei continentale. Nu stiu daca va incanta prea tare un loc intesat cu turisti zgomotosi, care tin cu orice pret sa apara in toate fotografiile pe care incerci sa le faci..dar shh, stiu un loc secret, unde nu vezi picior de turist si unde nu-i musai sa faci adevarate exercitii de echilibristica pentru a fotografia altceva decat oameni:






Suntem doar eu, el, stancile, norii si nemarginirea aceea albastra...Si un vizitator blajin, care a pozat cu multa dezinvoltura, razandu-si parca in plisc, caci noi eram inchisi in colivia de sticla ce purta un nume pretentios de restaurant, pe cand el se bucura de libertate:





In cele din urma, a trebuit sa parasim acel coltisor linistit pentru a ne avanta in multime. Si zic eu ca, pe alocuri, a meritat efortul:



Acest personaj dragalas mi-a prilejuit o conversatie tare placuta cu o frantuzoaica foarte draguta, iar domnul de mai jos ne-a smuls hohote de ras (mai e nevoie sa spun de ce??).



Am stat in genunchi pentru a-mi potoli pofta de fotografii din unghiuri imposibile:









Si mi-am marit colectia de foto cu turisti nepoftiti la locul nepotrivit, in momentul cel mai neindicat cu putinta:





Am lasat Cabo da Roca in urma, sufocat de mult prea multa lume si orbit de prea multe flash-uri si am pornit spre Palácio da Pena, acolo unde aveam sa descoperim o cu totul alta lume...Dar toate acestea in episodul urmator.

Visez la Portugalia...nu deranjati!

Portugalia mi s-a lipit si mai mult de suflet...am regasit-o la fel de frumoasa si linistitoare...totul ma astepta cuminte, la locul lui: Oceanul si plajele mele dragi, nemarginita Lisabona, pe care nu am niciodata timp s-o cuprind indeajuns...Sintra, cu gradinile ei fermecate si cu prajiturile delicioase ale Nataliei...casa Catarinei si a Joanei de langa Peniche, acolo unde totul pare rupt dintr-o alta lume ...Ericeira, cu amintiri frumoase si gust de nêsperas...savuroasele pastéis de Belém si ginjinha cu scortisoara...
am plutit pentru aproape doua saptamani pe aripi de vise...si inca mai plutesc...











Eu sonho de Portugal...não incomodar!

O Portugal está agora ainda mais colado na minha alma...eu redescobri-o tão belo e descontraído como me lembrava...tudo esperava obediente por mim, em seu lugar: o meu caro mar e as minhas praias...a minha Lisboa infinita, que nunca posso abarcar suficientemente...Sintra, com os seus jardins enfeitiçados e os bolos refinados da Natalia...a casa da Catarina e da Joana, perto de Peniche, onde tudo parece pertencer a outro mundo...Ericeira, com belas lembranças e gosto de nêsperas...os deliciosos pastéis de Belém e a ginjinha com canela...


(In aceasta seara mi s-a facut dor de blogul meu cel parasit...asa ca am scos aceasta postare mai veche din cufarul cu amintiri peste care s-a asternut praful si i-am dat un strop de viata...este joi, 25.06.2009, ora 23:30 si visez la Portugalia!sa nu ma treziti!)

Rezumat la visul de Portugalia (V)

Deoarece nu le pot oferi Zazuzei si lui Lady Io un ceai de Lúcia-lima spre racorire, le propun continuarea plimbarii prin parcul Monserrate din Sintra, poate-poate or mai uita de caldura care ne toropeste pe toti si de grozaviile pe care ni le prezinta zi de zi la ele pe blog, incercand sa ne trezeasca din amorteala si sa ne reaminteasca, de fapt, ca Romania este casa noastra, a tuturor, si nu o lada uriasa de gunoi.





































































Mai jos, acelasi decor de poveste, vazut insa cu alti ochi...puteti admira aici si Palatul Monserrate, pe care eu nu am mai reusit sa-l imortalizez (e tare frustrant sa-ti moara acumulatorii exact cand ajungi la partea cea mai interesanta!!!)

Rezumat la visul de Portugalia (IV)

Incercand sa ma detasez de imaginile prezentate astazi de Lady Io (desi stiu prea bine ca nu e o atitudine potrivita), ma intorc in trecutul apropiat si va propun o plimbare prin parcul Monserrate din Sintra, un loc cu totul deosebit, unde te poti pierde si o zi intreaga, fara sa te lovesti nici macar de o hartiuta sau de un pet cat de mic...
Voi reveni cu povestea acestui parc cat de curand...este o poveste frumoasa, cu un nobil foarte rafinat, cu un vizitator romantic, care i-a inchinat acestui loc impresionant unul din poemele sale si cu un palat nespus de frumos, care prinde viata din nou sub ochii vizitatorilor...pana atunci, va puteti bucura de un tur virtual aici, pentru ca portughezii chiar stiu cum sa-si promoveze tara...probabil noi suntem mult prea ocupati cu imprastierea gunoaielor in cele patru zari, calcatul in picioare la un mititel electoral sau la vreo inmormantare mai de soi si multe alte astfel de mostre de 'neamprostism', uitand ca un site conceput astfel incat sa atraga turistii valoreaza mult mai mult decat o lalaiala penibila...



Capela Monserrate - ruine sufocate de radacini seculare



Araucária-de-Norfolk (Araucaria excelsa) - un veritabil axis mundi



Si un coltisor linistit, unde mi-am tras sufletul pret de cateva clipe